BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Arhiva aprilie 2011 „Evenimente locale”


Proiect PRO NATURA

În primăvara acestui an, profesorul Adrian Olaru, de la Şcoala Generală Nr. 1 din Luduş, a reprezentat România la Forumul European al Inovatorilor în Educaţie, organizat la Moscova, cu un proiect, PRO NATURA, la care au lucrat elevi din Şcoala Generală CheŢani, Şcoala Generală „Ioan Th. Olteanu” din Luduş - Gheja, Şcoala Generală Nr. 1 din Luduş şi Şcoala Generală Iernut, rezultatele activităţilor fiind oglindite în 5 albume cu speciile şi ariile naturale protejate, un blog pe aceleaşi teme pronatura-ms.blogspot.com , o hartă interactivă a ariilor protejate şi harta de răspândire a lalelei pestriţe. În cele cinci zile ale manifestării, găzduită la Hotelul Reneissance, au fost prezentate 87 de proiecte educaţionale, susţinute de tot atâţia autori proveniţi din 40 de state europene. Proiectul Românesc s-a bucurat de aprecieri elogioase, profesorul luduşean şi-a făcut mulţi prieteni, iar elevii săi sunt mai motivaţi să participe la proiecte de anvergură mondială. Tot cu acest proiect au obţinut premiul întâi la finala naţională a Forumului Inovatorilor în Educaţie, organizat de METCS( Ministerul Educaţiei), în parteneriat cu Microsoft România şi FundaŢia EOS România, în toamna anului 2010. Mai multe despre acest proiect, pe sg1ludus.ro


Ziua Pământului

Aparută în 1970, „Ziua Pământului” simbolizează lupta împotriva poluării şi problemelor climaterice. Ea a dat naştere unei organizaţii (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de ţări şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării etc.

„Ziua pământului” a fost marcată şi în şcolile din Luduş prin diverse acţiuni şi concursuri. Astfel, vineri, 29.04.2011, elevi ai Şcolii Generale Nr. 1, au plantat 200 de puieţi în înprejurimile oraşului. Această acţiune s-a desfăşurat în cadrul unui proiect început încă din 2010, care cuprinde şi alte activităţi: vizionări de filme documentare, prezentări pps, dezbateri, atelier de creaţie etc, şi care urmăreşte educarea elevilor în spirit ecologic.

Şcoala Generală „Ioan Vladuţiu”, a organizat tot vineri, 29.04.2011, de la ora 10,00, un concurs dedicat „Zilei Pământului”, pe teme de geo-ecologie. La concurs au participat echipaje formate din elevi de la Şc. Gen. Sânger, Şc. Gen. Sărmăşel Gară, Şc. Gen. „Ioan Vlăduţiu” şi „Ioan Olteanu” din Luduş, Şc. Gen. Nr. 1 Luduş, Şc. Gen. Iernut. Echipajul „Micii ecologişti” de la Şc. Gen. Sânger au caştigat detaşat concursul, cu un total de 116 puncte.


Înfloresc bujorii!

La sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, în fiecare an, la rezervaţia naturală Zau de Câmpie, înfloreşte bujorul de stepă, Paeonia Tenuifolia. Pe lângă frumoasa plantă, cu flori de culoarea roşie, mai sunt în rezervaţie aproximativ 270 de specii, subspecii şi varietăţi de plante rare. Fiind întinsă pe o suprafaţă de 3,5 hectare, rezervaţia cuprinde peste 50.000 de exemplare de bujori. Prezenţa bujorului de stepă de la Zau de Câmpie a fost semnalată încă din anul 1846 şi de atunci mulţi specialişti români şi străini s-au ocupat de cercetarea şi descrierea atât a plantaţiei, cât şi a zonei respective. Perioada maximă de înflorire a bujorilor este 28 aprilie – 6mai. Aşa că, toţi iubitorii de natură sunt aşteptaţi cu drag!


Expoxiţie de icoane pe sticlă, cu vânzare

Începând cu data de 14 aprilie 2011, în holul mare a Casei de Cultură „Pompei Hărăşteanu” din Luduş, a fost deschisă expoziţia cu vânzare de icoane pe sticlă, intitulată „Icoane-fereastră spre suflet”. Sunt expuse lucrări realizate de artistul plastic Stina Paula Lucia, precum şi de copiii din grupa mijlocie „B” de la Grădiniţa cu program prelungit Nr.2.

expo expo expo
expo expo expo
expo expo expo

Tot în holul mare a Casei Cultură sunt expuse desene ale elevilor de la Școala Generală „Ioan Vlăduţiu” Luduş, reunite sub numele „Sărbătoarea Paştelui, în ochi de copil”. Copiii au fost îndrumaţi în realizarea lor de prof. Dalia Petrea.

desene desene desene

Atât icoanele, cât şi desenele vor rămâne expuse până în luna mai pentru a putea fi văzute şi admirate de toţi iubitorii de artă.