bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Arhiva ianuarie 2011 „Evenimente locale”


Activităţi la PAPI Luduş

În zilele de 19 şi 20 ianuarie, la PAPI Luduş s-a derulat o acţiune de promovare a serviciilor oferite şi de informare a copiilor asupra modului de folosire a calculatorului şi a navigării în siguranţă pe Internet. Participanţi au fost elevii claselor a I-a D, a II-a C şi a III-a B, însoţiţi de doamnele învăţătoare Bungardi Lucia, Achim Ana, respectiv Cheţan Luminiţa. Cu această ocazie, copiii au primit pliante cu sfaturi în utilizarea calculatorului, atât pentru ei, cât şi pentru părinţi, pliante editate în cadrul PAPI, având ca sursă site-ul sigur.info. De asemenea, copiii au fost bucuroşi să urmărească câteva desene animate şi două filme: „Amintiri din copilărie” şi „Veronica”. Acestea au fost vizionate cu ajutorul unui projector, fiind creată o atmosferă de cinema. Atât doamnele învăţătoare, cât şi copiii, au fost foarte încântaţi de timpul petrecut la PAPI şi au promis că vor mai veni pentru astfel de activităţi.

PAPI PAPI PAPI

24 Ianuarie - Unirea Principatelor Române

Luni,24 ianuarie 2011, ora 17,00, în sala mare a Casei de cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, va avea loc un spectacol folcloric, organizat de Primăria şi Consiliul Local Luduş, dedicat zilei Unirii Principatelor Române, „SUB AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE”. Vor participa ansamblurile „Ardealul”şi „Transilvania” din Luduş, Cercul de canto popular al Casei de cultură „Pompeiu Hărăşteanu” Luduş, Monica Pârlea şi MARIUS CIPRIAN POP.Intrarea liberă!

Unirea
Un nou succes la tenis de masă a sportivului Vladimir Anca

În data de 06.01.2011, a avut loc în Ungaria, localitatea Tata, în apropierea Budapestei, Openul de minicadeţi Joola Cup la tenis de masă, pentru copii de 13 ani. Sportivul Vladimir Anca a ocupat locul I la individual, categoria U13, iar la echipe a ocupat locul III împreună cu Şipoş Rareş, din Cluj Napoca. Rezultate foarte bune au avut şi sportivii Şipoş Rareş - locul I, la categoria U 11, la fete - U 11, Muntean Diana – Romgaz Mediaş locul III, la U13 - Feher Orsolya, CSS Tg.Mureş, locul III. Felicitări pentru rezultatele obţinute şi mult succes în anul competiţional 2011!!!

anca vladimir

Eveniment sportiv, în sala de sport a oraşului Luduş

În data de 8 ianuarie 2011, a avut loc, în Sala de sport a oraşului, un excepţional show baschetbalistic, organizat de Primăria oraşului Luduş, Asociaţia PROLUDUȘ şi Asociaţia Sportivă „Mureşul” Luduş. Partea demonstrativă a fost realizată de echipele de juniori ale Asociaţiei sportive locale şi Baschet Club Mureş, de lotul de baschet masculin BC Mureş, care evoluează în campionatul naţional şi de o echipă luduşeană, încropită din foşti baschetbalişti antrenaţi, în urmă cu 10 – 15 ani, de regretatul profesor Iordan Timar. Au participat numeroşi spectatori la evenimentul sportiv care a durat mai mult de trei ore. Spectacolul sportiv a fost presărat cu momente de divertisment oferite de mascota Tigrişor şi de echipa de majorete.



Info Kiosk la primăria Luduş

În cadrul Programului Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, primăria oraşului Luduş, a lansat în iunie 2010, proiectul „Îmbunătăţirea calităţii şi a timpului de furnizare a serviciilor de către Primăria Oraşului Luduş, prin implementarea informatică a ghişeului unic cu registratură electronică şi gestiune documente”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 240.000 lei, din care:

  • 235.200 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European;
  • 4.800 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului

Prin acest proiect, în holul primăriei s-a instalat, în luna decembrie a anului trecut, un Info Kiosk, un sistem complet (hardware şi software integrat de CMS – Content Management System) care permite accesarea rapidă de către cetăţeni a informaţiilor provenite din surse multiple de date. Modulul Info Kiosk are un design simplu, modern şi este uşor de manevrat( ecran touchscreen), unul din obiectivele instalării acestuia, fiind reducerea aglomeraţiei în faţa ghişeului de informaţii din administraţie şi informarea rapidă a cetăţenilor. Tot prin intermediul lui, cetăţenii oraşului vor putea accesa site-ul primăriei pentru a urmări anunţurile şi noutăţile de interes general, programul de audienţe, orarul de lucru cu publicul etc. precum şi situaţia cererilor şi petiţiilor depuse la primărie. În curând, va fi posibilă şi accesarea situaţiei taxelor şi impozitelor online, cu ajutorul unui nume de utilizator şi parolă.