Oraşul Luduş se află în centrul Podişului Transilvaniei,
în vestul judeţului Mureş, pe drumul naţional DN15 şi drumul european
E60 care leagă Târgu-Mureşul de Cluj-Napoca. Din punct de vedere
feroviar, oraşul este la 18 km de Războieni, punct de conexiune
cu Magistrala 300. Cel mai apropiat aeroport este la Vidrasău (Târgu-Mureş)
aflat la 30km de oraş.
Prin întregul potenţial disponibil (natural, material şi uman) oraşul
Luduş este o componentă importantă a judeţului din care face parte,
armonios integrată în vastul complex funcţional care este Podişul
Transilvaniei.
Viaţa social-economică a urbei este dinamică, supusă unei permanente transformări ca urmare a noilor cerinţe. În perspectivă, zona are un statut privilegiat de dezvoltare, putând deveni exemplu de organizare şi exploatare echilibrată a resurselor naturale şi umane. În prezent oraşul este în plin proces de transformare pe noile coordonate ale economiei de piaţă.
Oraşul se poate contempla seara de la popasul "Salcâmul" de pe înălţimea din apropierea oraşului. De aici panorama nocturnă a "urbei" iluminată feeric pare ceva ireal. Valea Mureşului care străbate oraşul este o zonă care invită pasionaţii de pescuit să -şi petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut.
Frumuseţea zonei nu este dată numai de natură ci şi de construcţiile făurite de oamenii locurilor: blocuri şi case moderne, facilităţi pentru cazarea turiştilor, magazine cu o gamă variată de produse, restaurante care oferă servicii variate, parcuri amenajate cu locuri de joacă pentru copii.