Punct de Acces Public la Informaţie( PAPI) – este cel mai popular nod al reţelei. PAPI Luduş este situat pe strada Viitorului, nr.17 şi are o infrastructură care permite oferirea de servicii multiple către populaţie: internet, scanare, copiere, plastifiere, inscripţionare CD etc.
Sediul PAPI a fost deschis publicului larg începând din aprilie 2008. De atunci, pe lângă serviciile oferite către populaţie, au fost efectuate o serie de activităţi în cadrul acestui birou, dintre care amintim:
- adunarea de date şi informaţii pentru completarea paginii rezervate Luduşului pe portalul http://www.ecomunitate.ro şi actualizarea lui permanentă;
- organizarea unui curs de instruire în domeniul utilizării calculatorului şi a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) cu aplicare în şcoală şi afaceri, fiind absolvit de 20 de cursanţi
- colaborarea cu biroul IAPIPPM din cadrul Primăriei pentru depunerea proiectului“Sistem informatic de urbanism pentru gestionarea relaţiei cu cetăţenii” în valoare de 2.422.281,89 lei( fonduri europene)
- acreditarea centrului PAPI ca Centru Autorizat de Formare Profesională a Adulţilor pentru programul “competenţe informatice” în cadrul proiectului EBC
- completarea online a cererilor de plată pentru subvenţii în agricultură
- depunerea unui proiect cu titlul “Ştii ce face copilul tău pe internet?”, proiect realizat în parteneriat cu RECL Sânger şi RECL Iernut
- realizarea acestui site